marți, 24 mai 2011

Trei muncitori au fost răniţi! O bucată de tavan de câteva sute de kilograme a căzut peste ei.

birou notarial

413487 accident

Deşi cei trei sunt stabili din puncte de vedere clinic, medicii care îi au în grijă atrag atenţia asupra faptului că mereu pot apărea complicaţii sau alte probleme.

"În cădere, tencuiala a surprins un muncitor care a fost rănit la picior, iar cel de-al doilea era la parter şi a fost rănit la abdomen. Ambii au primit ajutor medical de urgenţă şi sunt stabili", a declarat pentru Realitatea TV purtătorul de cuvânt al CJSU Baia Mare, Dan Bucă.

Cei trei muncitori purtau echipament de protecţie. Tavanul, construit după standardele din 1969, anul în care a fost inaugurat spitalul, era din ciment şi plasă metalică.

Birou Notarial Bucuresti

Baloane

Cost aparat dentar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu