"Am o coastă ruptă, am întindere de ligament şi dureri cumplite. Iau calmante, fac fizioterapie şi sunt în permanenţă sub supravegherea medicului. Repetăm în jur de 8 ore pe zi. Iau antiinflamatoare şi încerc să nu mă gândesc la dureri, ci doar la motivul pentru care mă aflu aici", a spus Lavinia pentru Naţional. "M-am rugat să mă ajute Dumnezeu să fac faţă, eu nefiind o dansatoare foarte bună, neavând o condiţie fizică de sportiv profesionist, mi-era teamă de eşec. M-am rugat şi zilele astea acasă, la repetiţii, în maşină, în biserică, să mă ajute ca să-l ajut. Poate că dacă n-am să reuşesc mai mult aici la emisiune, am să reuşesc altfel", a completat ea. Lavinia şi Decebal se vor duela cu Liviu Vârciu, care îl înlocuieşte pe Costin Sforaru, şi partenera acestuia.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu