luni, 28 martie 2011

S-au călcat în picioare, într-un hipermaket din Arad, pentru a cumpăra ulei la preţ redus.

Birou Notarial Bucuresti


Oamenii s-au aşezat în faţa supermarket-ului încă de la miezul nopţii, astfel că până dimineaţă s-au strâns la coadă peste 500 de persoane.

La ora deschiderii, cele peste 500 de persoane s-au înghesuit să intre în magazin, fără să ţină cont de recomandările personalului, care a încercat să permită accesul treptat. Cumpărătorii au mers direct la standul dedicat ofertei promoţionale la ulei, ei putând cumpăra două sticle la preţ de una.

Din cauza aglomeraţiei create la intrarea în magazin, câteva femei au leşinat, o bătrână a fost rănită la mână, iar alte persoane au reclamat că le-au dispărut portofelele din buzunare sau din genţi.

În urma acestor incidente, nu a fost solicitată intervenţia medicilor, persoanele care au leşinat sau au fost rănite uşor primind îngrijiri la faţa locului de la alţi cumpărători. "Toată lumea dădea din coate. Am văzut trei femei care au leşinat în înghesuială'', a spus o femeie. ''M-am aşezat la coadă la două dimineaţă, dar deja era multă lume acolo. Aşa ceva nu îmi amintesc să fi fost nici înainte de 1989", a declarat un pensionar. Înghesuiala a durat câteva zeci de minute, până când marfa aflată la ofertă a fost epuizată. Reprezentanţii magazinului nu au dorit să facă niciun comentariu privind accesul cumpărătorilor în magazin.


Birou Notarial Bucuresti

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu